Știuca și palinca

Găsim pe tot felul de pagini pe internet rețete variate despre cum să preparăm un anumit ingredient vedetă. Fie că este vorba despre legume, fie despre carne, pește, imediat ce avem/primim/cumpărăm ceva special, căutăm și o rețetă care să pună în valoare ingredientul și nu în ultimul rând, să ne delecteze și încânte papilele gustative fie chiar și pentru câteva minute.

Așa am făcut și eu acum două zile. Am primit, mai corect soțul a cumpărat, știucă. Nu am mâncat în viața mea știucă, implicit nu am gătit în viața mea știucă. Singurele înotătoare pe care m-am încumetat să le pregătesc au fost somonul la care am renunțat pentru că nu îmi face bine deloc, și păstrăv, pe care l-am pregătit după o propria imaginație și ne-a plăcut foarte mult. Acum însă aveam știucă. Nu crap, nu somn, nu păstrăv, ci știucă, și nu oricum ci cu tot cu capul, solzii și măruntaiele din dotare. Și cum nu reușesc să mă apropii de animalele care încă poartă capul pe umeri, pe cine a credeți că a căzut bucuria de a curața cele trei bucăți știucă? Pe soț, bineînțeles. A curățat săracul de el o jumătate de zi. La final, jumătate din peretele din bucătărie avea tapet nou, argintiu, iar mirosul din bucătărie ne-a forțat să lăsăm geamul deschis peste noapte pentru a se aerisi cum trebuie.

Dar nimic nu conta, pentru că a doua zi urma să ne bucurăm de un adevărat festin. Și a venit a doua zi. Am găsit una bucata rețetă, din multitudinea de rețete am ales-o pe cea care avea atașate și poze. Aveam cam toate ingredientele, mai puțin niște vin alb, dar problema s-a rezolvat imediat cu un drum până la magazinul de vinuri din apropiere. Și se pune bucătăreasa, adică eu, așa cum afirmam mai sus, marea maestră în preparate din pește, să pregătească frumos ingredientele. Am tăiat ceapa, usturoiul, morcovii, am pregătit sarea, piperul, lămâia, am adăugat și vinul, am pus folie de aluminiu și am pus totul la cuptor. Și am început să aștept, gândindu-mă cât de fericit va fi soțul când va reveni acasă și cât de bucuros va fi că eforturile lui din ziua precedentă vor fi în sfârșit răsplătite.

Și, ce credeți? Aștept jumătate de oră, morcovii sunt tari, ceapa tare. Scot folia, mai las jumătate de oră, nimic nu se înmoaie. Gust peștele...părea făcut, dar parcă nu avea nici un gust. Mai adaug puțină sare și mai las puțin la cuptor cu gândul că poate, poate, prânzul nostru, devenit aproape cină va fi gata. Într-un final, flămânzi și plictisiți de atâta așteptare, am scos tava din cuptor și am început să mâncăm. Nu de alta, dar ne era atât de foame, încât nu mai conta că peștele era gumos, fără gust și... plin de oase.

Îmi spuneam gata, să nu mai văd știucă, să nu mai aud de știucă, nu e bună de nimic... și rețeta aia de doi bani, că așa se întâmplă când te iei după rețete obscure de pe internet. Totul în jurul meu era de vină pentru nereușita culinară, numai eu nu. Nuu, că eu sunt maestră în preparate din pește. Ei acum, ce era de făcut, am mâncat pâine cu zacuscă pentru că era târziu și ne era tare foame.

Și vine și ziua următoare. Nici nu mă trezesc bine că mă ia soacra la întrebări. „Tu din ce sticlă ai pus în tava cu pește?” „Cum din ce sticlă? Din sticla cu vin de lângă aragaz”, am răspuns imediat, dar în același timp în creierul meu, neuronii încă adormiți încercau să își amintească dacă am gustat din vinul acela sau nu. Mi-am adus aminte că nu am gustat, pentru că îmi planificasem că voi servi un pahar de vin în timp ce voi savura peștele, dar uitasem de asta...poate mai schimba puțin gustul sec și consistența gumoasă. „Știi, că în sticla de lângă aragaz nu era vin”, îmi dă replica soacra. M-am uitat chiorâș la ea. „Dar ce era acolo? Și unde e sticla cu vin?” „Ai pus palincă, nu vin.” Da, am făcut-o. Am pus palincă. De aceea ceapa a rămas crudă, morcovul tare ca piatra, peștele fără gust. Nu am fost atentă și în loc de vin am pus palincă.

Acum ce să mai zic? Mi-am schimbat părerea despre știucă...sunt curioasă ce gust are dar cu rețeta corectă. Cât despre sticlele buclucașe, așa se întâmplă dacă nu scriem frumos pe sticlă ce am pus în interior. Acum sunt Stan Pățitul, voi scrie și pe sticla de apă plină cu apă că înauntru este apă.