A trecut o săptămână de când nu am
scris nimic, de când nu am postat nimic. Nu știu de ce, nu înțeleg ce se
întâmplă. Nu am nici o explicație. Am subiecte de scris pentru cel puțin două
săptămâni de acum înainte însă ceva m-a ținut departe de blog. Acum câteva seri
am mai încercat să scriu, dar după primul paragraf am renunțat pentru că am
simțit că ceva nu este în regulă.
Sunt în suferință, îmi lipsește atât
de mult. Poate unii ar fi tentați să îmi spună că exagerez. Au trecut doar patru
luni și jumătate de când am început să scriu zilnic. Mi-am creat un program
riguros care să îmi permită să introduc scrisul în programul aglomerat al unei
mămici casnice (deocamdată!) cu doi copii, toată familia se obișnuise cu
replica „acum mama scrie pe blog și nu o deranjăm”, astfel că toate erau
aranjate numai bine. Până săptămâna trecută... Acum nu știu ce să mai zic.
M-am interesat pe la alții mai
experimentați decât mine. Mi s-a spus că inspirația nu vine atunci când vrei tu
ci când vrea ea. Dar eu nu am probleme cu inspirația. Cum spuneam, subiecte am,
și dacă nu aș avea e suficient să pornesc televizorul, să îmi privesc copiii
jucându-se, să merg prin curtea școlii, cu alte cuvinte, nici nu deschid bine
ochii că, hop, și subiectele.
Și atunci ce se întâmplă? Oare asta
să fi fost tot? Oare atât am putut? 130 posturi? Sincer, nu cred. Sau cel puțin
sper că nu. M-am obișnuit atât de bine cu scrisul încât simt că nu aș vrea să
renunț. Îmi place atât de mult să scriu încât dacă aș renunța, ar fi ca și cum
aș renunța la o părticică din mine. Nu pot afirma că nu aș putea trăi fără să
scriu pentru că aș exagera. Pot să trăiesc și fără el dar nu îmi doresc asta.
M-am atașat de blogul ăsta ca de
cafeaua de dimineață. L-am creat într-o zi și pur și simplu am început să
scriu. Fără pregătire prealabilă, fără cunoștințe de specialitate, fără nici o
idee dacă scriu bine sau nu, fără nici o idee dacă va interesa pe cineva ceea
ce scriu sau nu. Am început să scriu pentru că așa am simțit. Tot așa cum am
simțit în ultima săptămână că nu pot scrie nimic. Sper să îmi revin. De fapt,
parcă încep să îmi revin. Îmi doresc să îmi revin.
Cam atât pentru azi. Este aproape
miezul nopții. Vise plăcute tuturor și sper să ne mai auzim și mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu