Seara Lampioanelor

Aseară a fost o seară magică. Aseară am participat la Seara Lampioanelor - Lumină pentru Cei Pierduți organizată de Asociația Oncohelp. Am mers împreună cu familia și am înălțat și noi un lampion în memoria celor care au pierdut crunta luptă cu cancerul. 2500 lampioane au luminat cerul orașului într-un dans feeric. Împreună, lampioanele au creat o atmosferă de basm. Mi-ar plăcea să știu că și cei de acolo de sus din cer au văzut spectacolul de lumină al lampioanelor care se înălțau înspre ei  încet, încet, temându-se parcă să nu se piardă singure prin negura nopții.

Am și eu în familie oameni dragi care au avut de înfruntat temuta boală. Două femei deosebite, puternice, două soții, mame și bunici la vremea aceea. Una dintre ele a pierdut lupta, cealaltă a reușit să o învingă și nu doar o dată ci de două ori.

Una dintre ele este bunica mea din partea tatălui. Nu îmi amintesc foarte multe despre ea pentră că eram destul de mică atunci când a murit. Îmi amintesc povestirile cum a reușit să crească șapte copii singură, soțul ei fiind închis într-un lagăr din Rusia în timpul războiului. Îmi mai amintesc că pregătea niște colțunași cu brânză extraordinari pe care prefera să îi servească în castronele de lut și cu tacâmuri din lemn. Îmi mai amintesc de ursul cu brânză (specialitate din mămăligă în formă de bulgăre în interiorul căruia era brânză iar apoi se coace în cuptor) care era pus la răcit pe o măsuță în fața bucătăriei pe care bunica ne ruga să îl păzim să nu îl atace găinile. Apoi s-a îmbolnăvit de cancer. La vremea aceea, acum vreo 30 de ani, bolnavii de cancer nu aveau șanse prea mari de supraviețuire. Mă întreb dacă bunica trăia acum, oare ar fi avut vreo șansă?

Cea de-a doua persoana dragă mie este chiar mama mea. A fost la primul control chiar în ziua în care eu mă întorceam din concediu. Nu a trecut mult și am primit și diagnosticul. Crunt și necruțător. Cancer la sân. În acele momente, am crezut că o voi pierde. Nu știu câți dintre membrii familiei mele au gândit astfel, dar cred că toată lumea are acest gând mai devreme sau mai târziu. Mama s-a dovedit a fi mai puternică decât noi toți și dorința ei de viață a fost mai puternică decât boala. După operație, tratamente îndelungate extenuante de chimioterapie și radioterapie, mama a reușit să învingă boala. Dar nu pentru mult timp. Anul următor, la un control a venit o nouă bombă. Cancerul a recidivat. Și din nou mama a fost nevoită să treacă prin toate etapele tratamentului împotriva cancerului. Și din nou a reușit. Acum e bine și se bucură nespus când își vede nepoții crescând.

Cancerul nu iartă pe nimeni. Nu îl interesează prea multe, nu alege între tânăr sau bătrân, între sărac sau bogat, între faimos sau om obișnuit. Este o boală necruțătoare însă sunt și cazuri fericite când boala este învinsă. Și în aceste cazuri, foarte mult contează încrederea, încrederea în forțele proprii, încrederea că boala poate fi învinsă. Niciodată nu trebuie să ne dăm bătuți. Am învățat asta de la mama.