vineri, 27 septembrie 2013

Putem să le avem pe toate?

Dacă ar fi să îl citez pe Octavian Paller, „avem timp pentru toate” (poeziaAvem timp). Eu vreau să completez cu o întrebare: 
Putem să le avem pe toate?

Privind în urmă fără să analizez în amănunt, remarc cu ușurință că, de-a lungul timpului, viața mea s-a schimbat. Și nu numai viața mi s-a schimbat ci și eu m-am schimbat. Mi-am schimbat gusturile, opțiunile, preferințele, prioritățile. Rând pe rând mi-am dorit cam tot ce își poate dori un om. 

În ordine, au fost ani în care îmi doream doar să fiu mare și am ajuns să fiu mare. Au fost ani în care îmi doream doar să fiu frumoasă și am ajuns să fiu frumoasă. Au fost ani în care îmi doream doar să fiu apreciată și am ajuns să fiu apreciată. Au fost ani în care îmi doream doar să am o casă și am ajuns să am o casă. Au fost ani în care îmi doream să fiu iubită și am ajuns să fiu iubită. Au fost ani în care îmi doream să am o familie și am ajuns să am o familie. Și au fost ani în care îmi doream doar să fiu fericită și am ajuns să fiu fericită.

Pot să spun că sunt norocoasă pentru că tot ce mi-am dorit de-a lungul timpului mi s-a împlinit. Au fost însă și momente când nu m-am considerat norocoasă, ba din contră, spuneam că soarta a fost vitregă cu mine. Pentru că nimic din ceea ce îmi doream nu se împlinea atunci când îmi doream. Au trecut mulți ani de când îmi doream să fiu mare până am ajuns să fiu mare. Au trecut mulți ani de când îmi doream să fiu frumoasă până am ajuns să fiu frumoasă. Au trecut mulți ani de când îmi doream să fiu apreciată până am ajuns să fiu apreciată. Au trecut mulți ani de când îmi doream să am o casă până am ajuns să am o casă. Au trecut mulți ani de când îmi doream să fiu iubită până am ajuns să fiu iubită. Au trecut mulți ani de când îmi doream să am o familie până am ajuns să am o familie. Au trecut mulți ani de când îmi doream să fiu fericită până am ajuns să fiu fericită.
Acum îmi doresc multe alte lucruri pe care probabil voi ajunge să le am. Nu știu când. Cândva în viitor.

Și atunci vă întreb din nou. Putem să le avem pe toate? Putem, dar este nevoie de timp. Și revin la poezia lui Octavian Paller Avem timp ... „avem timp pentru toate”. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu