luni, 5 august 2013

În derivă

Imaginați-vă o corabie cu pânze pe un ocean liniștit. O întindere nesfârșită de ape, un cer fără margini și o corabie care plutește precum o frunză căzută dintr-un copac. Ce peisaj frumos! Și dintr-o dată, se pornește o furtună, ca din senin, neanunțată. Vine parcă de nicăieri și oceanul începe să se agite, să se tulbure, valurile încep să crească, vântul începe să bată tot mai tare. Iar corabia cu pânze este tot acolo, în mijlocul oceanului.

Cum reușește să își mai țină echilibrul? Cum reușește să învingă furtuna și să ajungă în siguranță la mal? Unele corăbii reușesc, altele însă nu. Ce le deosebește pe unele de altele? Sunt unele corăbii mai norocoase decât altele? Sau sunt unele mai încăpățânate decât altele și au acea dorință arzătoare de a reuși?

Dar ce se întâmplă atunci când sunt două corăbii, amândouă prinse în aceeași furtună? Niciuna nu își mai poate păstra direcția. Niciuna nu are siguranța că va ajunge cu bine la mal. Însă vor să se ajute una pe cealaltă. Vor să ajungă împreună la mal, așa cum au început călătoria. Nu este deloc ușor să învingă furtuna, ba dimpotrivă, este probabil marea lor provocare. Este nevoie de un talent deosebit și de o măiestrie desăvârșită pentru a reuși să se strecoare printre capcanele pe care oceanul învolburat le scoate în cale. Și unele corăbii reușesc.

Vouă tuturor celor care treceți printr-o astfel de furtună, vă doresc să găsiți puterea interioară de a depași obstacolele. Pentru că după ce trece furtuna, vă așteaptă un ocean liniștit, o întindere nesfârșită de ape, un cer fără margini iar voi veți fi corabia care plutește precum o frunză căzută dintr-un copac.

2 comentarii:

  1. Ce bine ar fi sa ai dreptate....
    Oare chiar mai exista oceane linistite...

    RăspundețiȘtergere
  2. Zilele trecute mi-am facut un test sa vad unde ma incadrez..la optimisti sau la pesimisti. Rezultatul a fost pesimist moderat. Daca un pesimist moderat crede ca mai exista oceane linistite, atunci sigur ele exista. Undeva, nu stiu unde, insa exista. Si se vor linisti apele si la noi. Sunt sigura. Nu stiu cat va trece pana la acel moment..eu il astept.

    RăspundețiȘtergere