vineri, 16 august 2013

50

Aceasta este postarea cu numărul 50. În urmă cu 50 de zile am hotărât să creez acest blog. Și tot atunci mi-am propus să încerc să scriu zilnic câte ceva până voi împlini vârsta de patruzeci de ani şi apoi mă voi hotărî ce voi face în continuare. Până acum, am reușit să realizez ceea ce mi-am propus cu destul de mare ușurință aș putea spune. Au fost zile în care un singur cuvânt a fost suficient pentru a crea o nouă postare, alteori un gest sau un sentiment mi-au deschis mintea și am mai putut scrie ceva. Au fost însă și zile în care mi-a fost foarte greu să așez cuvintele pe hârtie. Cu toate acestea, nu m-am oprit.

Am scris despre orice, despre tot ce am văzut, am auzit sau am simțit, despre tot ce mi-a plăcut sau nu, despre orice mi-a trecut prin cap. Unele postări îmi plac mai mult, altele nu mi se par foarte reușite, însă am continuat să scriu. Sunt la început de drum și cred că doar așa pot învăța să fiu mai bună azi decât ieri, sau mâine decât azi.

Cât despre voi, cititorii mei, vreau să vă mulțumesc pentru că îmi acordați timpul vostru pentru a citi postările mele, pentru că vă plac și le citiți cu drag, pentru că așteptați cu nerăbdare următoarea postare și pentru că îmi transmiteți mesaje sau comentarii cu privire la ceea ce scriu, sau felul în care scriu. Vă asigur că scriu cu toată inima și cu sufletul deschis. Încerc din răsputeri să nu supăr sau să jignesc pe cineva, iar dacă am făcut-o cumva, îmi cer public scuze pentru că nimic nu a fost cu intenție.

Înainte de a crea acest blog, am primit încurajări pentru a începe să scriu dacă asta simt că vreau să fac. Acum eu vă încurajez pe voi să îmi transmiteți opiniile voastre sincere cu privire la subiectele postate sau la modul în care subiectele sunt abordate. Sunt curioasă deopotrivă dacă vă plac sau displac anumite postări. Îmi plac laudele, însă de învățat, învăț din critici. Așa că, simțiți-vă liberi să comentați atunci când aveți ceva de spus. Le voi primi cu mare drag.

Vă mulțumesc și vă mai aștept pe pagina mea.
Cu drag, Carla

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu