Am o fire foarte veselă. Îmi place să râd cu poftă și o fac de câte ori am
ocazia. Râd dacă aud o glumă bună, râd dacă sunt fericită. Nu îmi refuz această
plăcere și întreaga mea ființă râde atunci când am un motiv. Și îmi mai place
să zâmbesc. Zâmbesc foarte mult și foarte des. Uneori am impresia că am câte un
zâmbet pentru fiecare stare sufletească. Un zâmbet larg pentru momente de
fericire, un zâmbet reținut pentru momente de fâstâceală, am chiar și un zâmbet
amar pentru momente neplăcute.
Acum câteva zile am aflat, spre surprinderea mea, că am și un zâmbet pentru
secrete. Aveam o surpriză pregătită pentru soțul meu, însă se pare că zâmbetul
buclucaș m-a dat de gol. Cum vine asta, să mă trădeze un zâmbet? Ei bine, uite
că se poate. Soțul meu mi-a spus: ”Ai zâmbetul acela pe față.” ”Care zâmbet?”
am întrebat eu, nevenindu-mi să cred că m-am dat de gol. Și totuși, neștiind
exact despre ce surpriză este vorba, și-a dat seama că este ceva la mijloc.
Mi-a părut atât de rău că nu am putut să fiu mai puternică și să nu mă dau de
gol atât de ușor.
Pe de altă parte însă, sunt foarte fericită pentru că dacă soțul meu a recunoscut
un zâmbet pe fața mea, asta înseamnă că mă cunoaște foarte bine, înseamnă că
toți anii petrecuți împreună (unsprezece ani de când suntem căsătoriți) nu au
trecut doar așa, ci ne-au ajutat să ne cunoaștem atât de bine, încât uneori nu
avem nevoie de cuvinte pentru a ne spune ceva. Uneori, este suficient un
zâmbet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu