Dincolo de momentul zero

Există viaţă după momentul zero, chiar dacă la început îţi vine greu să crezi. Secundele, minutele, orele, zilele trec, chiar dacă mai încet și mai apăsător decât înainte. Dacă ai trecut şi tu printr-un moment zero, indiferent de natura lui, sunt sigură că îmi dai dreptate. Iar dacă ai fost suficient de norocos, sau norocoasă, şi nu ai trecut prin asta, nu trebuie să mă crezi, vei vedea că aşa este atunci când va veni momentul.

Ce am făcut eu după momentul zero? Ei bine, multe, chiar foarte multe. Primele zile au fost cele mai grele. Nu îmi găseam locul, nu știam ce să fac cu atât de mult timp liber. Însă treptat mi-am găsit ritmul. Prima lună a fost dedicată in exclusivitate familiei. Ne-am jucat împreună, am gătit împreună, am citit împreună.

Am descoperit astfel că mă pricep şi la gătit nu numai la copt prăjituri. Am încercat să pregătesc mâncăruri noi în fiecare zi şi eram extrem de fericită când măcar unul dintre copii mânca cu poftă. Chiar îmi amintesc că odată am pregătit nişte paste cu legume, am servit-o pe fiica mea si apoi am întrebat-o dacă îi place. Iar răspunsul ei a venit mai rapid decât mă aşteptam: Nu!, şi a împins farfuria la o parte, iar apoi s-a dat jos de pe scaun şi s-a mutat pe acel scaun în faţa căruia se afla castronul cu paste cu legume şi a început să mănânce cu poftă din el. După reacţia ei, am tras concluzia că totuși i-au plăcut.

Cât despre brioşele cu ciocolată, acestea sunt noul desert preferat al fiului meu. De câte ori își aduce aminte, și asta se întâmplă destul de des, îmi spune că brioşele pregătite de mine sunt minunate, că nimeni nu face brioşe mai bune decât fac eu şi că abia aşteaptă să îi mai fac o porţie pe care o va mânca el singur, în întregime.

Și asta nu e tot. Nu, nu. Încă aveam mult timp liber pe care nu știam prea bine cu ce să îl umplu. Așa că, am trecut la nivelul următor în arta culinară. Un factor extrem de important era si aspectul farfuriei, nu doar gustul. Bineînţeles că nu m-am putut abţine și am fotografiat fiecare reuşită culinară. Zeci și sute de fotografii din diverse unghiuri îmi incarcă și acum folderele computerului. Și ce credeți că am facut cu ele? Nu era să le păstrez doar pentru arhiva personală. Bineînțeles, ați bănuit corect, le-am postat pe Facebook. Că doar aşa am reuşit să îmi înnebunesc toţi prietenii, mi se cereau rețetele, toți se mirau de unde îmi vin ideile, că în final ajunsesem să cred ca voi putea urma o carieră în bucătărie. Şi aşa este la modă să fii Chef, urmăream cu sufletul la gură toate emisiunile culinare, de zici că abia acum s-au inventat sarea şi piperul. Aşa că mă gândeam că şi eu pot face asta. Dar asta nu pentru mult timp... Poate altădată, cine știe?!..