sâmbătă, 27 iulie 2013

Despre copii: Când putem spune că au crescut?

Privesc o fotografie a fiului meu de când avea un an și nu pot să nu observ cât de mult a crescut. Evident, acum are zece ani. La fel și fiica mea, acum are doi ani, nu mai este un bebe. Sunt foarte diferiți. El este pasionat de jocurile pe calculator, ea este un leader în devenire (dacă ar fi să citez alte mămici din parc) care știe să folosească atât drăgălășenia cât și forța pentru a obține ceea ce vrea.

Cu toate diferențele dintre ei, au ceva în comun. Cresc incredibil de repede. De când s-au născut până au învățat să țină singuri sticla cu ceai în mânuțe sau au spus primul cuvânt, au făcut primii pași sau au scris prima scrisoare către Moș Crăciun parcă au trecut câteva clipe și nu luni sau chiar ani. Presimt că nu va trece mult până când mă vor anunța că vor să se mute din casa părintească sau că voi deveni bunică.

Privind copiii cum cresc, îmi dau seama cât de repede trece timpul. Uneori mi-ar plăcea să pot opri timpul în loc, iar ei să rămână neschimbați. Însă și dacă ar fi posibil, nu aș face asta. Îmi place să îi privesc cum cresc, fiecare nouă zi aduce noi schimbări, încerc să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu puişorii mei și să păstrez în minte tot ce am simțit de fiecare dată când am fost alături de ei. Poate cândva, când vor fi mari, îmi vor cere să le povestesc despre momentele importante din viața lor la care eu am fost martor. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu