marți, 2 iulie 2013

Ce este DISTANȚA?

Azi dimineață, în metrou, mă gândeam la soțul și copiii mei. Eu sunt aici, iar ei acolo, departe de mine, la distanță, îmi spuneam. Și mă gândeam..ce este distanța?

Am decis să caut pe Google după ”Ce este distanța”. La o căutare simplă, rezultatele au fost mai mult decât surprinzătoare. Nimic din ce mă așteptam. Cum se poate ca primele trei rezultate să fie distanța focală a unui sistem optic, distanța euclidiană dată în coordonate carteziene și distanța la roți la mașini (nu e o greșeală..chiar așa scrie)?

Așa că am decis să fac investigații suplimentare. Conform DEXOnline, Distanța este definită ca fiind un interval care desparte două puncte în spațiu. Așa mai vii de acasă. Acum înțeleg și eu ce este distanța. Și atunci mă gândeam...ce pot fi cele două puncte? Pot fi, de exemplu, două orașe și în acest caz, distanța dintre cele două orașe este intervalul dintre ele. Sau cele două puncte pot fi două blocuri, iar în acest caz, ok... am înțeles cu toții ce este distanța.

Dar dacă cele două puncte sunt două persoane? Chiar așa, două persoane. Distanța între ele înseamnă același lucru? Doar un interval care le desparte? Și ca să aprofundăm puțin, antonimul cuvântului distanță este apropiere conform DEX al limbii române.

Și acum vă întreb. Este posibil ca două persoane să se afle la distanță dar și apropiate în același timp? Da! Este posibil. Două persoane pot fi și apropiate si la distanță în același timp. Pot fi apropiate fizic dar la distanță sufletește, sau pot fi la distanță fizic insă foarte apropiate.



Și din nou mă simt cea mai norocoasă persoană din lume și îmi vine să strig asta în gura mare. Chiar dacă mă despart aproape 2000 km de familia mea, simt că sufletește sunt mai aproape de ei cum nu am fost niciodată până acum. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu