Îmi plac foarte mult serialele de
comedie. Am urmărit multe astfel de seriale, îmi părea rău de fiecare dată când
se termina câte o serie și așteptam cu nerăbdare să înceapă una nouă. Îmi plac
mult atât jocul actorilor cât și situațiile comice în care sunt puse
personajele în fiecare episod, iar dialogurile sunt atât de bine scrise încât
par atât de reale. Serialele de comedie sunt un izvor permanent de bună
dispoziție, mă încarcă cu energie, cu alte cuvinte, mă fac să mă simt bine.
Aseară însă, nu mi-au mai plăcut
atât de mult. Și să vă explic motivul. M-am pregătit de culcare însă am lăsat
televizorul pornit. Exact atunci a început un episod nou al unui serial pe care
îl urmăresc și chiar îl îndrăgesc. Mi-a fost greu să deschid ochii să urmăresc
măcar puțin acțiunea, așa că m-am mulțumit să ascult dialogurile, care de
obicei îmi plac la nebunie. Și, ce să vezi. Nu numai că dialogurile
personajelor nu m-au făcut să râd, dar chiar mi s-au părut slabe, uneori chiar
stupide. Și ce m-a deranjat cel mai mult au fost râsetele publicului din
fundal... râsete pe care de obicei nici nu le bag în seamă. Acum însă le-am
auzit și vă spun cinstit că nu mi-au plăcut deloc.
Mi-am dat seama astfel că un
serial de comedie nu este un teatru radiofonic. Un serial de comedie ascultat
la radio (așa cum am făcut eu) este ca o mâncare pe care o mănânci legat la
ochi și cu nasul înfundat. În aceste condiții, până și cea mai aromată căpșună
are gust de plastic. Am ajuns la concluzia că dacă vreau să urmăresc un serial
de comedie și să mă bucur de el, trebuie să îl urmăresc cu toate simțurile
prezente. Altfel, nu are nici un gust.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu